Javascript DHTML Drop Down Menu Powered by dhtml-menu-builder.com
 

Tratatul ruso-turc din 16 martie 1921
 

-Articol-

 

România Breaking News - RBN Press: Bombă istorică! Tratat ruso-turc din 16 martie 1921! Abroga toate tratatele anterioare, implicit Tratatul prin care se luase Basarabia în 1812

Acest articol este publicat prin amabilitatea Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina (Arh. Gheorghe Ionașcu) și Uniunea Arhitecților din România (ing. Christina Leucuta) prin intermediul cărora a ajuns acest articol la redacția România Breaking News RBN Press spre publiare și folosul neamului românesc de oriunde și oricând. Redacția RBN Press mulțumește indirect și domnilor Dan Stănescu și Vlad Mischevca – autorul de drept al articolului.

Vlad Mischevca este un istoric din Chișinău cu 12 monografii publicate la Chisinau, Iași, Atena și Salonic. Tratatul în cauză l-a descoperit în anul 2012, în procesul de documentare  asupra subiectului tratatului de pace de la București din 1812, într o lucrare mai puțin cunoscută, care cuprindea documente publicate la Moscova în anul 1943. Existența acestui Tratat a fost prezentatăde autor în 2014, într-un articol legat de Asocierea Republicii Moldova la Uniunea Europeană la summitul de la Vilnnius în 2013.

Cum a ajuns și la București…

…La cursurile de vară (16 – 21 august 2015) ale Universității populare Nicolae Iorga de la Vălenii de Munte, cursuri inițiate din 1998, un subiect ce mi-a atras atentia – nu numai mie – a fost prezentat de un istoric din Chișinău – Vlad Mischevca – care ne-a relevat existența unui tratat ruso-turc din 1921 prin care cele 2 puteri declarau NULE juridic orice tratate anterioare dintre fostele imperii – țarist și otoman – rezultând, deci, și anularea Tratatului de pace ruso-turc de la București, din 1812, prin care Rusia și-a alipit jumătate din Principatul Moldovei, sub numele de Basarabia.

Abordându-l pe autor pentru mai multe amănunte, acesta a precizat că în cercetarea sa nu a găsit nici o referire la acest subiect, ca și când tratatul nu ar fi cunoscut istoricilor. Istoricii din sală au confirmat și ei că nu-l cunosc.

Pentru mine a fost șocantă această informație, deoarece, de la constituirea URSS și până în prezent, conducătorii sovietici / ruși au susținut permanent că au drepturi legitime asupra Basarabiei, motiv pentru care – de exemplu – au impus României suplimentarea despăgubirilor de război pentru faptul că aceasta „a stăpânit” Basarabia rusească între 1918-1940, iar conducătorii noștri nu au replicat cu existența tratatului ruso-turc din 1921 prin care erau anulate tratatele anterioare.

Articolul menționat cu interesanta sa bibliografie, cât și Tratatul ruso-turc din 1921 (cu o traducere automată imperfectă), spre informare. Dan Stănescu/august 2015

Extras din lucrarea De la Wilno la Vilnius. Paralele istorice basarabene: 1812-2013 de Vlad MISCHEVCA – Limba Română, Chișinău, 2014, anul XXIV, nr. 4

„Românii, cu toate că sunt liberi, nu au însă și sentimentul libertății. Acesta nu vine de la natură, ci de la servitutea cu care au fost apăsați și de la dominarea de care au fost umiliți…”

(Dionisie Fotino, 1818)

Constatarea făcută acum două secole, precum că nu avem „sentimentul libertății” din cauza dominării umilitoare a puterilor străine, rămâne actuală și pentru românii din Republica Moldova, care încearcă să se desprindă de „sovietism” și de sechelele imperialismul rus.

Rămânem sub presiunea evenimentelor ce au precedat summitul istoric de la Vilnius, unde, la 29 noiembrie 2013, Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere și Liber Schimb cu UE. Federația Rusă a făcut presiuni pentru ca Azerbaidjanul să renunțe, pe ultima sută de metri, la posibilitatea de a deveni membru asociat al Uniunii Europene. Președintele ucrainean V. Ianukovici adoptase o decizie nefericită de suspendare a procesului de semnare a Acordului de asociere cu UE. Iar, anterior, Armenia anunțase că nu va înainta pe calea integrării europene. Înseamnă oare că summit-ul de la Vilnius a fost un „eșec” pentru Uniunea Europeană și o „catastrofă” pentru Republica Moldova?

Se vehiculează că, în disputa dintre Rusia și UE, Republica Moldova ar fi un „premiu neînsemnat” (The Economist)1, totuși, destinul nostru nu poate fi pus totalmente în raport de rezultatul bătăliei marilor puteri pentru statele CSI din fosta U.R.S.S. Viitorul Moldovei este legat indispensabil de Uniunea Europeană, fiindcă trecutul ne este european. Considerăm că aderarea trebuie să cuprindă gradual și factorul istorico-geografic al statelor aspirante. Iar, pentru Republica Moldova, scopul este nu doar asocierea, alias parafarea și ratificarea documentelor semnate la summit-ele UE, cât revenirea, propriu-zisă, în familia statelor europene.

Astfel, vom contesta acea nedreptate istorică, săvârșită la adresa poporului nostru acum două secole, când Principatul Moldovei a fost sfârtecat în jumătate. Parcursul european al Moldovei dintre Prut și Nistru a fost deturnat pentru un secol – prin anexarea ei, în luna mai 1812, la Rusia țaristă, iar apoi cotropirea, în iunie 1940, de către U.R.S.S. și reocuparea de regimul sovietic în 1944... Basarabia a devenit zonă de contact-conflictîntre două lumi antagoniste. Problema basarabeană este demult o problemă europeană, doar că europenii întârzie să o soluționeze, iar basarabenii nu au puterea decizională și nu se simt încă la egal cu compatrioții români din stânga Prutului, care sunt deja cetățeni ai Europei (din 2004 România este membră a NATO, iar din 2007 face parte din Uniunea Europeană).

Imperiul Rusiei, care se extindea către începutul secolului al XIX-lea pe trei continente, în Europa, Asia și America de Nord, promovând abil o politică expansionistă în direcția Balcanilor, și-a realizat, la 1812, doar parțial planurile2. Totuși, în pofida situației internaționale nefavorabile și plătind prețul a 150.000 de morți ai armatei sale în acel război (1806-1812), a obținut un limes geostrategic foarte important – cucerind, la acea dată, gurile Dunării (brațul Chiliei), dezmembrând străvechiul teritoriu al Moldovei. Împăratul Alexandru I, ocupând în mod forțat și arbitrar pământurile moldave dintre Nistru și Prut, după ce-și dorise extinderea granițelor până la Siret sau chiar până la Carpați și Dunăre, nu avea vreun temei legitim de revendicare a acestora, în afara dreptului forței. Teritoriul istoric românesc dintre Prut și Nistru era anexat la Rusia țaristă (45.630 kilometri pătrați), care nu avea niciun argument sau drept (fie sub aspect etnic, istoric, geografic sau politic) asupra acestui pământ, denumit de către administrația țaristă – Basarabia, extinzându-se, astfel, numele istoric, propriu doar părții geografice din sudul Moldovei (dintre Dunăre și Nistru).

Soarta Principatelor Române în acea perioadă hotărâtoare a fost totalmente lăsată la discreția marilor puteri, care disputau spinoasa Chestiune Orientală.

La 1812, Rusia, scindând Moldova și stabilind un hotar arbitrar pe Prut, generează o nouă problemă internațională – Problema Basarabiei. În acest context, menționăm că, netăgăduind imperialismul Franței, Austriei și Marii Britanii față de Imperiul Otoman și statele supuse lui, nu putem omite că rezultatele practice ale expansiunii țariste în bazinul pontic, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, au fost destul de concludente: Crimeea, Caucazul, Moldova răsăriteană (pe talvegul Prutului și cu gurile Dunării). Iar în cadrul războiului ruso-turc din 1806-1812, după cum s-a menționat: „Moldova și Țara Românească au fost piese de șah ale unui joc diplomatic de mari proporții, în care partener al împăratului francez a fost Alexandru I, țarul Rusiei”3. Din păcate, la începutul secolului al XIX-lea am fost, în rezultatul disputelor imperiilor vecine, Pioni, și nu Piloni ai raporturilor internaționale din sud-estul Europei.

Spoliatorul tratat de pace de la București, semnat la 16 (28) mai 1812, marchează o concesie (într-o conjunctură internațională extrem de frământată) pe contul Moldovei, când, în cadrul crizei Problemei Orientale, are loc geneza unei noi probleme – a celei Basarabene. Consemnăm că esența chestiunii date este de natură politică și rezultă din cucerirea și anexarea parțială a Moldovei, prin fixarea unui hotar arbitrar (scindând-o pe linia Prutului, practic, în jumătate) și stabilirea Rusiei la gurile Dunării, semnificând, astfel, geneza unei noi probleme etnopolitice internaționale. Dacă chestiunea română, ca problemă internațională, a semnificat, în secolul al XIX-lea, imperativul unității naționale, apoi cea basarabeană – rezidă în scindarea național-teritorială a moldovenilor la 1812. „Astfel ocuparea în toate formele cerute de dreptul internațional a teritoriului cuprins între Nistru, Prut și Dunăre are pentru Rusia mai mult decât importanța unei simple cuceriri: prin aceasta rușii câștigă pozițiuni, care dominează țările românești și Dunărea, câștigă Hotinul, de unde dominează intrările dinspre miazănoapte ale Carpaților, câștigă în sfârșit o înrâurire mai directă asupra poporului român”4.

Așa cum au scris istoricii contemporani, „după tratatul de curând încheiat (1812) între Poarta Otomană și Rusia, toată Basarabia cu cinci județe ale sale, adică Soroca, Orheiul și Lăpușna, Hotărnice(n)ii, Codru, Grec(en)ii, și o parte din județul Iași, împreună cu cetățile Hotin și Bender, au trecut în stăpânirea Imperiului Rusiei. De aceea Moldova a ajuns foarte mică, cuprinzând numai 16 județe și despărțindu-se dinspre răsărit de Basarabia prin râul Prut”5. Iar acel nivel de dezvoltare socio-economică, pe care Țara Moldovei l-a înregistrat până la declanșarea războiului ruso-turc, în noiembrie 1806, a putut fi atins din nou, din cauza amputării teritoriale (pierderii Moldovei dintre Prut și Nistru, adică a 48% din teritoriu) și drept consecință a ocupației militare rusești din anii 1806-1812, abia în anii ’30 ai secolului al XIX-lea.

Tratatul de pace (inclusiv două articole secrete) a fost ratificat de către Alexandru I la 11 (23) iunie 1812 (marți), în orașul Wilno (din 1795 până în 1915 orașul Vilnius a fost inclus în componența Imperiului Rus).„Того ради наше императорское величество, по довольном рассмотрении вышепрописанного договора вечного мира, подтвердили и ратификовали оный, яко же сим за благо приемлем, подтверждаем и ратификуем, во всем его содержании, обещая императорским нашим словом, за нас и наследников наших, что все, в оном трактате постановленное, наблюдаемо и исполняемо нами будет ненарушимо. Во уверение чего мы сию ратификацию, подписав своеручно, повелели утвердить государственною нашею печатью. Дана в Вильне июня 11 дня 1812 года государствования нашего во второе на десять лето.”6.

Iar schimbul actelor de ratificare s-a produs la București, la 2 (14) iulie (sultanul Mahmud II refuzând să ratifice cele două articole din partea secretă a tratatului). Din ziua când tratatul a fost ratificat – a demaratde jure – procesul instaurării dominației țariste și a stabilirii noului hotar – pe râul Prut, ce a sfâșiat Moldova timp de mai bine de un secol.

Într-un sfârșit, Imperiul Otoman, ajungând în starea „omului bolnav al Europei”, a dispărut de pe harta lumii la 1922 (s-ar fi dezintegrat cu mult timp înaintea acestui moment tardiv, dacă puterile occidentale nu l-ar fi menținut în viață în mod artificial, cu scopul de a avea o forță de contrapondere contra Rusiei), iar Imperiul Rusiei și-a sfârșit existența în februarie 1917.

Reamintim că, imediat după lovitura de stat din octombrie 1917 (revoluția bolșevică), guvernul sovietic a renunțat la toate tratatele inegale, încheiate de Rusia țaristă, și a respins acordurile secrete anexioniste cu participarea sa, dându-le publicității. Adoptând „Decretul despre Pace”, la cel de-al II-lea Congres al Sovietelor din Rusia din 26 octombrie 1917, guvernul sovietic a proclamat denunțarea necondiționată și imediată a tuturor tratatelor secrete7. În apelul către muncitorii musulmani din Rusia și Orient, din 20 noiembrie 1917, Rusia Sovietică, declarând deschis dorința „să ajute popoarele oprimate din întreaga lume să-și dobândească libertatea”, a menționat că anulează tratatele vechi, în special Tratatul privind cucerirea Constantinopolului, împărțirea Persiei (Iranului) și Turciei8.

Era de așteptat ca aceste două documente istorice să stabilească principiile unei politici externe „democratice” a guvernului sovietic (fiind respinse necondiționat toate tratatele inegale, încheiate de către Rusia țaristă).

Poziția statului sovietic din acea perioadă, în problema tratatelor țariste, și-a găsit reflectarea în încheierea unor noi tratate cu țările din Orient. Succesorii imperiilor Țarist și Otoman – R.S.F.S. Rusă și Marea Adunare Națională a Turciei – au semnat la Moscova, la 16 martie 1921, Tratatul ruso-turc de „prietenie și frăție”. Tratatul includea 16 articole și 4 anexe, fiind semnat din partea R.S.F.S.R. de către Gh. V. Cicerin, Comisarul poporului pentru afaceri externe, și Jalal ad-Din Korkmasov, iar din partea Turciei de către Yusuf Kemal-bey, Riza Nur și Ali Fuad-pașa. Tratatul a fost ratificat de VȚIK (ВЦИК) pe 20 iulie 1921 și de Marea Adunare Națională a Turciei (MANT) la 31 iulie 1921. Schimbul instrumentelor de ratificare s-a făcut pe 22 septembrie 1921 la Kars9. Este important, din punct de vedere al dreptului internațional, că Tratatul de la Moscova consemnase, în articolul VI, că părțile contractante consideră toate tratatele precedente, semnate de Imperiile Otoman și cel Țarist, ca fiind anulate, acesteapierzându-și puterea juridică („Обе договаривающиеся стороны признают, что все договоры, до сего времени заключенные между обеими странами, не соответствуют обоюдным интересам. Они соглашаются поэтому признать эти договоры отмененными и не имеющими силы. Правительство Российской Социалистической Федеративной Советской Республики заявляет, в частности, что оно считает Турцию свободной от всяких к нему денежных или иных обязательств, основанных на международных актах, ранее заключенных между Турцией и царским правительством”)10.

Astfel, tratatul sovieto-turc din 16 martie 1921 a stipulat părților semnatare să nu recunoască niciun tratat de pace sau alte acte internaționale, în cazul în care ar fi impuse cu forța să adere una dintre părți (articolul 1), anulându-se tratatele inegale ale guvernului țarist cu Turcia (articolul 6), fiind declarate nule orice fel de acțiuni și drepturi referitoare la regimul stabilit de aceste tratate (articolul 7)11.

A trebuit să treacă mai bine de un secol, pentru ca Rusia (deja cea sovietică) să recunoască oficial nulitatea consecințelor Păcii de la București din 1812, iar poporul român al Basarabiei să-și decidă de sine stătător destinul prin Actul Unirii din 27 martie 1918, rezolvând echitabil Problema basarabeană. Pentru diplomația noastră rămâne remarcabil „Răspunsul guvernului român la nota guvernului ucrainean din 5 mai, trimis din Iași, la 19 iunie 1919”, care preciza că: „Din punct de vedere geografic, etnografic, istoric, așa-zisa provincie a Basarabiei a fost deci din toate vremurile un pământ românesc și a constituit o parte integrantă și indivizibilă a Principatului Moldovei”12. ...integral pe romaniabreakingnews.ro

 

 

 

 

 


Index | Despre | Misiune | Viziune | Statut | Organizare | Filiale | Rapoarte | Evenimente |Galerie | Calendar | Proiecte | Parteneriate | Media | Articole | Publicatii | Arhiva | Istoric-Doc | Legaturi | Cultura | Harta Site | Blog | Comentarii | Opinie | Contact

Pagina sus

 

 

 

Apreciaţi pagina noastră de facebook pentru a fi la curent cu noile acţiuni ACPBB

 
   

Parteneri

DRP

UNIBUC

Hurmuzachi

Institutul Limbii Romane

convergente europene

Romania Breaking News

Centru Bucovinean de Arta

Secțiune parteneri în curs de actualizare...

  • Directioneaza 2% din valoarea impozitului dvs. catre Asociatia Culturala Pro Basarabia si Bucovina, sprijinind astfel activitațile Asociației în beneficiul Identității Naționale Românești și a Reîntregirii Neamului Românesc!
    » Formularul 230 »

 

SEO

SEO Radar

 

ClickLink.ro Inscrie-te in TOP !