Fratele procurorului din Căuşeni locuieşte în Corcmaz, pe malul Nistrului. Ne relatează despre românii căzuţi acolo în al Doilea Război Mondial pentru dezrobirea Basarabiei şi pe care i-au scos ruşii mai târziu din mormintele lor şi i-au aruncat pe toţi intr-o groapă comună, fară cruce...  Este vorba de peste o sută de militari români căzuţi în luptă pe malul Nistrului. Toţi suntem de acord că ar trebui sesizaţi cei de la ONCE (Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor) şi împreună să găsim o soluţie pentru ridicarea unui monument la Corcmaz.
 

ARTICOL


Sărbătoare în Basarabia,

incursiune în infernul lui Igor Smirnov


Autor: Dacian Dumitrescu
Publicat in: romaniataranoastra.eu
sep.2011

La sfârşitul lunii august avocatul Mihai Nicolae mă sună şi mă întreabă dacă pot pleca în Basarabia. Colaborez de vreo doi ani cu ONG-ul său, "Institutul Fraţii Golescu ". Ne întâlnim şi îmi dă toate detaliile acţiunii. Pe 29.08.2011, seara, plec cu trenul, împreună cu amicul şi colaboratorul meu Edy. Dimineaţa ajungem la Chişinău. Suntem pentru prima oară în Basarabia şi evident şi la Chişinău! Avem emoţii; păşim pentru întâia oară pe pământurile Basarabilor şi ale Muşatinilor, pe pământurile noastre sfinte şi atât de des udate cu sânge românesc, de la Ştefan cel Mare şi până in 1944, ba chiar şi multă vreme în perioada prigoanei bolşevice în care acest teritoriu a fost anexat cu forţa la URSS. Un tânăr prieten ne aşteaptă şi facem împreună un scurt tur de oraş. Chişinăul este un oraş curat, aerisit şi arată mult mai bine decât ne aşteptam noi sau românii în general. Din când în când tineri cu trăsături slave vorbesc tare pe stradă în limba rusă ceea ce ne zgârie timpanele rău de tot. Tresărim şi întoarcem capul oripilaţi. Dar, la Chişinău cam jumătate din cei ce trec pe stradă vorbesc ruseşte, aşa încât chinul nostru a fost prelungit. La prânz mâncăm la o pizzerie cochetă. Tânărul însoţitor ne povesteşte că localul face parte dintr-un lanţ de pizzerii “luat cu japca”de fiul lui Voronin, Oleg, în perioada celor opt ani de dictatură comunistă ai tatălui său.
            După prânz luăm legătura cu Florin Cârlan din New York. Acesta se află şi el la Chişinău, tocmai îl vizita pe academicianul Nicolae Dabija. Ne invită şi pe noi şi ne dă adresa. Ajungem la sediul redacţiei “Literatură şi Artă” situat lânga ambasada SUA şi facem prezentările. Academicianul Dabija e un om care te cucereşte prin simplitatea şi profunzimea sa, prin patriotismul său debordant. La plecare îmi dă ultimul său roman scos în 2011, “Temă pentru acasă”, cu dedicaţia sa olografă.
            A fost o zi plină în Chişinău unde am rămas impresionaţi de curăţenie, arhitectură dar şi de oamenii minunaţi pe care i-am întâlnit. Pe la ora 18.00 ne suim într-un microbuz de linie şi ajungem după o oră cu „rutiera” cum spun localnicii, la Căuşeni.
Facem cunoştinţă cu profesorul Valeriu Ostaş-directorul „Casei Limbii Române” din Căuşeni. Ne arată sediul spaţios şi frumos organizat al „Casei Limbii Române”. Contribuim şi noi cu o mica donaţie de carte din partea noastră şi a domnului Mihai Nicolae. Apoi ne conduce la un motel unde vom fi cazaţi prin grija Consiliului Raional Căuşeni. Luăm cina împreună cu alţi 20 de români invitaţi şi ei să participe la Ziua Limbii Române la Căuşeni. Dupa cină ieşim pe terasă si socializăm la o bere, un pahar de vin…
Toţi fac parte din Asociaţia Culturală “Pro Basarabia şi Bucovina”. Facem cunoştinţă cu domnul Marian Clenciu, care de vreun an este noul preşedinte al Consiliului Naţional al respectivei asociaţii. Este un om energic, hotărât, care a reuşit să mobilizeze cinci filiale din “Pro Basarabia şi Bucovina” şi să aducă oamenii aici la Căuşeni la aceasta frumoasă acţiune. Ne povesteşte că a participat pe 16 iulie a.c. şi la sfinţirea bisericii româneşti de la Hagi Curda, azi Camâşovca, în sudul Basarabiei istorice unde fusesm şi noi. Participase deasemeni la sfiinţirea Crucii Mântuirii Neamului din luna august de la Nisporeni. Marian Clenciu pare un om hotărât să facă ceva, să se implice în acţiuni culturale legate de românii din jurul României. Ne vorbeşte despre proiectele sale imediate: o acţiune în Apşa de Mijloc, în Maramureşul istoric sau Transcarpatia, apoi o altă acţiune în Serbia, la românii din Valea Timocului. Ne explică viziunea sa şi faptul că vrea să repoziţioneze ONG-ul pe care-l conduce, la nivelul la tiulaturii sale.
            Pe 31.08.2011, la ora nouă dimineaţa, ne adunăm la bustul poetului Alexei Mateevici, autorul poemului si imnului “Limba Noastră-i o Comoară”. Primarul, preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului Raional, procurorul-şef al oraşului, directorii de licee, inclusiv Ion Iovcev-directorul liceului “Lucian Blaga” din Tiraspol, iau cuvântul. Suntem invitaţi şi noi cei din delegaţia românească să rostim un scurt cuvânt.
            Apoi suntem invitaţi cu toţii în sala de conferinţe a Consiliului Raional Căuşeni.
Aici găsim o frumoasă atmosferă prilejuită de sărbătoarea “Limba Noastră cea Română”. La Căuşeni, din cei 18000 de locuitori, 82 la sută sunt români. La feerica sărbătoare participă şi decanul Facultăţii de Istorie de la Universitatea de Stat din Chişinău, dar şi consilierul politic Valentin Maleş de la Ambasada României. Din nou toată lumea ia cuvântul începând cu notabilităţile oraşului.
            Urmează un moment emoţionant, în care Ilie Gluh, preşedintele Consiliului Raional Căuşeni, ne înmânează câte o medalie comemorativă cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la proclamarea independenţei R. Moldova şi desprinderea ei de URSS. Sărbătoarea continuă cu o masă festivă.

Fratele procurorului din Căuşeni locuieşte în Corcmaz, pe malul Nistrului. Ne relatează despre românii căzuţi acolo în al Doilea Război Mondial pentru dezrobirea Basarabiei şi pe care i-au scos ruşii mai târziu din mormintele lor şi i-au aruncat pe toţi intr-o groapă comună, fară cruce. Marian Clenciu se alătură şi el discuţiei. Este vorba de peste o sută de militari români căzuţi în luptă pe malul Nistrului. Toţi suntem de acord că ar trebui sesizaţi cei de la ONCE (Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor) şi împreună să găsim o soluţie pentru ridicarea unui monument la Corcmaz.

            După amiază profesorul V. Ostaş vine cu un microbuz şi plecăm impreună în satul Zaim. Aici vizităm casa memorială “Alexei Mateevici”. Custode este poetul şi profesorul Ion Găină care ne prezintă curtea şi casa cu numeroase efecte personale ale familiei Mateevici. În curte ne intâmpină, dăltuite în piatră cuvintele preotului Vasile Ţepordei,fost director al ziarului”Basarabia”, cu un îndemn nemuritor împotriva dictaturii.
            La întâi Septembrie sună clopoţelul în toate scolile din R. Moldova. Profesorul Ostaş ne împarte în două grupe şi începând cu ora 08.30 luăm parte la deschiderea noului an şcolar la liceul „A. Mateevici” si liceul „M. Eminescu”. La Căuşeni sunt patru licee româneşti şi un liceu cu predare în limba rusă.
            Eu ajung cu grupul meu la liceul „M. Eminescu”. Părinţii şi copii sunt deja adunaţi în careu. Se intonează Imnul. Apoi diverşi elevi cântă sau recită înduioşător. Adresăm şi noi un scurt cuvânt de încurajare micuţilor elevi. O fetiţă de şase ani, urcată în spatele tatălui ei face un tur al careului sunând din clopoţel, ceea ce inaugurează practic noul an şcolar. Facem cunoştinţă cu directoarea liceului şi stăm de vorbă amical la o cafea. Doamna Director ne prezintă realizările liceului, aspiraţiile copiilor dar şi greutăţile pe care le întâmpină.
            După încheierea festivităţilor ne adunăm lângă liceu şi ne suim într-un microbuz. Profesorul Ostaş aranjase împreună cu conducerea raională sa facem o mică excursie în Transnistria. “O incursiune în infernul lui Igor Smirnov”- cum ne tachinau profesorii liceului. Pe la ora 10.45 trebuia să demarăm excursia. Vreo doua doamne din grupul nostru plecară cu un vicepreşedinte al Consiliului Raional la deschiderea anului scolar intr-un sat din apropiere si întârziau. Nervozitatea în grupul nostru creşte, iar profesorul Ostaş prpăune să plecăm fără ei, dar dă un telefon şi nu i se permite. Ne reunim tot grupul şi plecăm abia pe la 12.45. după ce petrecem circa o oră în vamă. Pe la ora 14.30 reuşim să intrăm în autoproclamata republică moldovenească nistreană. La aşa-zisa vamă declarăm că mergem să vizităm mănăstirea Noul Neamţ. Imediat după artificialul punct de frontieră, o pancartă uriaşă ne înştiinţează că “la 2 septembrie 1990 a fost proclamată independenţa republicii moldoveneşti nistrene”. Vameşii era chiar moldoveni, vorbeau bine româneşte şi nu ne-au făcut probleme inutile. Ne suim iar în microbuz, plecăm şi după câteva minute intrăm în Tighina. Oraşul e mare şi aerisit, dar străzile sunt aproape pustii! Separatiştii îi spun acum Bender (după vechia denumire turcească), să nu-şi mai aducă aminte românii de Tighina. Noi insistăm să vedem cetatea. Profesorul Ostaş ne spune că ruşii au transformat-o în unitate militară. În concluzie nu putem s-o admirăm decât de la distanţă şi doar pe dinafară. Trecem Nistrul pe un pod rutier, mergem vreo doi kilometrii spre Răsărit si apoi întoarcem. În sfârşit, vedem vechea Cetate a Tighinei, construită de Ştefan cel Mare, in toată splendoarea ei! Evident, este înconjurată de santinele ruseşti. De altfel, toată Tighina şi toată Transnistria sunt împânzite de unităţi militare şi santinele ruseşti. La intersecţii, la intrările şi ieşirile din oraş, soldaţii ruşi veghiază atent traficul rutier. Evident, suntem şi noi opriţi şi controlaţi ca şi alte vehicule cu numere moldoveneşti. Filtrele ruseşti nu caută bombe şi nici arme, ci doar cărţi româneşti cu grafie latină,-probabil cele mai periculoase arme în viziunea separatiştilor. Pe la ora 15.00 ajungem la liceul „Alexandru cel Bun” din Tighina. Profesorii, elevii şi directoarea plecaseră deja la acea oră, după o lungă aşteptare, dar au lăsat intenţionat toate clasele descuiate. Vizităm liceul şi rămânem impresionaţi de curăţenie dar şi de dotări. Pe holul liceului, pe un perete se află tablourile voievozilor Moldovei, iar în continuarea lor sunt aliniaţi cei patru regi ai României. Într-o clasă găsim hărţi ale Moldovei din perioada lui Duca-Vodă din epoca în care Moldova se întindea până la Bug. Profesorul Ostaş ne relatează că în Transnistria mai sunt doar trei licee cu predare în limba română, toate finanţate de la Chişinău, care se îngrijeşte să trimită şi manuale cu grafie latină. Mai există în regiune şi vreo trei şcoli generale cu “predare in limba moldovenească, dar cu grafie slavonă”, administrate de separatişti. Observăm că liceul nu are nici un firmament şi nimic care să anunţe că localul adăposteşte o şcoală românească sau orice altceva. Cu o zi înainte directorul Ion Iovcev ne povestea că de curând liceul “Lucian Blaga” din Tiraspol a fost înconjurat de separatişti cu trei rânduri de sârmă ghimpată ca să-i delimiteze de o grădiniţă de-a lor...
            Suntem chemaţi la microbuz pentru plecare. Eu rămân printre ultimii în curtea liceului „Alexandru cel Bun”. Ca din pământ apar două femei: o profesoară şi femeia de serviciu care trebuiau să încuie uşile şi poarta după plecarea noastră. Încerc să intru în vorbă cu ele. Sunt speriate şi nu vor să spună cum le cheamă. Abia cu greu reuşesc să aflu că pe directoare o cheamă Roibu Maria şi să obţin adresa ei de e-mail. În final cele două femei regretă şi mă roagă să nu-i scriu; “altfel ne faceţi mult rău şi nouă dar mai ales la copii”. Promit că nu o să-i scriu doamnei director, mai ales că văzusem pe un panou pozele unor copii atât de frumoşi şi cu nume neaoşe româneşti.
            Urcăm în “rutieră” şi plecăm să vizităm „Noul Neamţ”. Este vorba de un complex ce cuprinde trei mânăstiri superbe dintre care una are o turla înălţată pe cinci etaje. Găsim un calugăr moldovean şi vorbim cu el să ne însoţească într-un tur al complexului. Când aude că suntem din România, o ia la fuga. Evident că nici el nu vrea probleme. Până la urmă suntem însoţiţi în turul complexului de un călugăr rus, unul Iuri, care „o rupea ghinişor pi moldovineşte.
Plecăm. Trecem repede vama înapoi, cam în 15 minute şi intrăm în R. Moldova. Suntem conduşi la o frumoasă mânăstire de maici „Sfintele Marta şi Maria”. După ce vizităm lăcaşul, măicuţele ne invită la o masă cu delicioase bucate produse în ograda lor. La plecare aflăm că de fapt mânăstirea aparţine de Mitropolia Chişinăului, care, spre deosebire de Mitropolia Basarabiei, se subordonează Patriarhiei Ruse. Pe la 18.30 ajungem înapoi la Căuşeni şi mergem să vizităm Biserica “Adormirii Maicii Domnului”. Asta este o relicvă construită în urmă cu peste 500 de ani, pe vremea când Bugeacul era ocupat de tătari, iar Căuşenii erau capitala Bugeacului Tătărăsc, ne spune o doamna care este actualul custode al bisericii-muzeu. Biserica este săpată în pământ, la vreo trei metri sub nivelul solului iar deasupra se înalţă iarăşi vreo patru metri. Este singura biserică din Basarabia şi probabil a doua din Europa care s-a mai păstrat cu aceste caracteristici arhitecturale unice din acele vremuri de demult. Explicaţia acestor particularităţi arhitecturale constă în faptul că pe vremea dominaţiei tătătrăşti acestia cereau ca toate clădirile din regiunea lor, indiferent de destinaţie, să nu fie mai înalte decât un călăreţ cu suliţa ridicată. Aşa au găsit localnicii inovaţia ca jumătate din înălţimea bisericii să fie ascunsă sub pamânt. Doamna custode mai relatează că au primit bani de la ambasada S.U.A. pentru repararea acoperişului. Pe pereţii bisericii picturile sunt si ele vechi şi degradate dar impresionează prin specificul „roşu de Căuşeni”, la fel de celebru ca şi „albastrul de Voroneţ ”.
            Seara, după cină, discutăm iar la o bere, la un pahar de vin... Schimbam impresii despre Transnistria, despre mânăstirile şi bisericile vizitate.
            Pe 02.09.2011 are loc „masa de la revedere”. Participă iarăşi notabilităţile oraşului. Impresionează prin cuvântul ţinut, atât preşedintele Consiliului Raional Ilie Gluh, primarul Grigore Repesciuc şi inimosul profesor Valeriu Ostaş. Ne luăm rămas bun de la toţi şi pe la ora 14.00 plecăm şi la ora 15.00 ajungem la Chişinău. Ne preia un prieten, fost „frontist” si combatant în luptele din Transnistria. Făcuse rost de o invitaţie si ne introduce la ceremonia de aniversare a 20 de ani de la înfiinţarea Armatei Naţionale care se serba în avans cu o zi, de la ora 15.00 la Palatul Naţional. Intrăm în sala de ceremonii şi prindem discursul ministrului Apărării Marinuţă si discursul premierului Filat. La sfârşit ţine un scurt cuvânt şi Mitropolitul Vladimir al Chişinăului. De-a lungul peretilor, militarii din Regimentul de Gardă poartă toate drapelele de luptă ale Moldovei din diferite perioada istorice: primul din faţa scenei fiind celebrul cap de lup Dacic, iar al treilea, drapelul României Mari din perioada interbelică, pe care se  vede bine acvila regală. La plecare ne întâlnim cu un alt român, tot „vechi frontist”, care ne spune :”nu trebuie pierdută speranţa, dar mai este încă mult de luptat. Instituţiile statului nostru sunt încă pline de foştii „tovarăşi”, inclusiv de foşti ofiţeri KGB. Cu toate astea progresele sunt evidente iar în ultimii doi ani au devenit decisive, dar mai este mult de muncă. Nu va fi uşor ! Rusia nu va renunţa la Basarabia şi nici la Transnistria cu una,cu două !”
            Ne despărţim şi ajungem la gară. Plecăm tot cu trenul. După ce ni se schimbă iar osiile la Ungheni, ca pe vremea URSS-ului şi după ce intrăm în România, parcă respirăm mai altfel, ne relaxăm şi adormim buştean până la Bucureşti.
            Avem în bagaje peste 600 de poze, câteva zeci de videoclipuri dar şi mii de amintiri ce ne vor marca pentru multă vreme. Sunt amintirile legate de Basarabia, cu oamenii ei calzi, minunaţi şi locurile unice de care ne-am îndrăgostit şi care parcă ne cheamă iar.

Un articol de Dacian Dumitrescu

Sursa articolului:
https://sites.google.com/site/taranoastraromania/aromania/ 

 

 

 

 

 

 

 

 

index | Despre | Misiune | Statut | Organizare | Filiale | Rapoarte | Evenimente | Galerie
Calendar | Articole | Publicatii | Arhiva | Istoric-Doc | Legaturi | Harta Site | Blog
| Contact

Pagina sus ↑

    • Crucea Mântuirii Neamului Românesc

      EVENIMENT - RIDICAREA CRUCII MÂNTUIRII NEAMULUI ROMÂNESC LA NISPORENI, Rep.MOLDOVA
      Proiect initiat de Asociatia Culturala Pro Basarabia si Bucovina filiala Onesti
      Despre eveniment pe larg »
    Simpozionul International Cucuteni
    CUCUTENI 5000 REDIVIVUS
scoala de vara