Stalinismul a urmărit să distrugă opoziţia pe care i-o manifesta mediul ortodox basarabean, în care creştinismul şi valorile tradiţionale erau concrescute în fiinţa celui mai simplu om. Din această perspectivă, au fost deportaţi nu doar preoţii, dar şi credincioşii consecvenţi în credinţa lor. Aşadar, elita naţional-politică, cea economico-socială, primarii unor sate, funcţionarii administraţiei române, profesorii au fost categoriile profesionale supuse represaliilor chiar de la bun început. „Nimicirea intelectualităţii basarabene a constituit una dintre sarcinile principale ale ocupaţiei sovietice”
 

ARTICOLE



Mărturii despre răfuiala sovieticilor cu

populaţia Basarabiei în primul an de

ocupaţie

Imediat după ocuparea Basarabiei de către U.R.S.S., marea majoritate a basarabenilor au căzut victime ale regimului bolşevic şi figurilor fidele acestora, cu ajutorul cărora închisorile din Chişinău şi din toată Basarabia s-au umplut în scurt timp. Persoanele arestate, rapid şi fără explicaţii, erau izolate, fără a avea dreptul să comunice cu membrii familiei. Se putea întâmpla ca familia să nu mai ştie nimic de ei sau să afle prea târziu de soarta lor tragică1. Sesizăm că au fost foarte multe cazuri de
deportări individuale, neaşteptate, nejustificate, care încălcau chiar şi legislaţia noului regim.
Stalinismul a urmărit să distrugă opoziţia pe care i-o manifesta mediul ortodox basarabean, în care creştinismul şi valorile tradiţionale erau concrescute de fiinţa celui mai simplu om.
Din această perspectivă, au fost deportaţi nu doar preoţii, dar şi credincioşii consecvenţi în credinţa lor.
Aşadar, elita naţional-politică, cea economico-socială, primarii unor sate, funcţionarii administraţiei române, profesorii au fost categoriile profesionale supuse represaliilor chiar de la bun început. „Nimicirea intelectualităţii basarabene a constituit una dintre sarcinile principale ale ocupaţiei sovietice”. Categoriilor enumerate li se aduceau acuzaţii de genul - activitate contrarevoluţionară, agent al siguranţei, agitaţie antisovietică, agent al poliţiei. Activităţile lor din perioada interbelică, dar şi din primele zile ale ocupaţiei sovietice, erau interpretate ca acte naţionaliste, spionaj, sionism. Erau etichetaţi cu termeni ca: „duşman al naţiunii”, „element social periculos” etc.
Cei care ajutau la îndeplinirea acestor acte erau localnici, de serviciile cărora se foloseau NKVD-iştii după bunul lor plac. Deseori, persoanele care erau în solda poliţiei secrete, după ce-şi îndeplineau misiunea, erau, la rândul lor, arestate sau deportate. În felul acesta lucrau serviciile secrete sovietice, folosind politica „dezbină şi guvernează”. Pentru a-şi întări baza socială şi a justifica toate măsurile radicale, comuniştii din R.S.S.M. aveau un program ideologic prin care luptau din răsputeri să atragă
populaţia basarabeană în sânul partidului bolşevic, pentru a adopta idealul comunist. Dar, majoritatea populaţiei, necăjită şi maltratată de noul regim, nici nu se gândea să adere la această ideologie criminală, care nu le adusese decât teroare, lipsuri, jale şi mizerie. De fapt, la sate, revolta şi nemulţumirea populaţiei era şi mai mare, deoarece situaţia lor era şi mai grea. Ţăranii au fost înşelaţi
de propaganda comunistă, nu li s-a dat pământul promis, ba chiar li s-a luat din roadele lor modeste. Sovieticii au impus ţăranilor să predea recolta în folosul statului, iar satele care s-au opus au fost bombardate de avioanele sovietice, fiind distruse ogoarele şi casele. Au fost atestate şi jertfe umane4.
În acest context, relevantă este o scrisoare datată cu 2 noiembrie 1941, adresată Mareşalului Ion Antonescu din partea unui basarabean, prin care observăm atât soarta familiei acestuia, cât şi soarta unui sat şi a spaţiului românesc ocupat de sovietici:

„Domnule Mareşal,
Subsemnatul, Alexei Gâlcă, funcţionar la Camera Agricolă
Bălţi, fiul lui Ion şi Eufimia Gâlcă, fost cântăreţ bisericesc şi
originar din comuna Sărata Veche, judeţul Bălţi, cu profund
respect, vin a aduce la cunoştinţa Domniei Voastre şi vin să vă
rog următoarele:
Subsemnatul sunt originar şi cu domiciliu la data cedării
Basarabiei URSS în comuna Sărata Veche, judeţul Bălţi, şi la
data cedării mă aflam concentrat în regimentul 29 Artilerie, unde
am rămas şi mai departe, renunţând a mă întoarce la casa
părintească, unde rămăseseră fraţii şi părinţii neputându-se
refugia din diferite motive, la fel procedând şi surioara mea,
Valentina care se găsea elevă în clasa a II-a la şcoala de
gospodărie rurală gradul I din Bălţăreşti, judeţul Neamţ.
În tot timpul cât Basarabia a fost sub ocupaţie, părinţii care
îşi continuau acelaşi mod de viaţă românească şi creştinească,
tatăl continuând a face serviciul la Sf. Biserică, mă rugau prin
scrisori deznădăjduite să le cer repatrierea, lucru pe care l-am
cerut şi obţinut. Însă, autorităţile sovietice au neglijat, ca în
multe alte cazuri, şi această repatriere, ceea ce a făcut ca părinţii
mei să-şi atragă asupra lor ura mai mare din partea autorităţilor
sovietice, care au refuzat în repetate rânduri să le aprobe
repatrierea, ci din contră, fiind pârâţi de confraţii şi consătenii
noştri, care au ocupat locuri de cinste şi servicii de stat înainte în
Basarabia şi care după cedare se afirmau vechi comunişti, în cele
din urmă au fost deportaţi în ziua de 13 iunie 1941 sub motiv că
sunt buni români, că tind să treacă în România, unde au fii şi că
ar fi dus o viaţă în societate şi familie care stânjenea dezvoltarea
comunismului, fiind şi slujitori credincioşi ai Sfintei Biserici.
Astăzi, întorcându-mă în satul natal, neputând mai înainte, pe
lângă durerea care nu are margini că nu mi-am găsit părinţii şi
fraţii, în plus găsind gospodăria părintească distrusă aproape şi
pustiită de tot ce mai rămase în ea, mi s-a împietrit inima de
durere de cele ce se întâmplă în satul natal.
Domnule Mareşal, satul meu este un sat destul de bogat şi cu
locuitori de origine români, însă datorită conducerii
administrative şi culturale din partea funcţionarilor de care a
avut parte, acest sat şi înainte şi în prezent, nu-l putem numi
decât un sat sărac, murdar, neorganizat, cu locuitori care se
pretează la orice, numai la lucruri bune şi frumoase de interes
naţional şi comun - nu.
Printre conducătorii şi luminătorii acestui sat este şi individul
Niculai Pasecinic, fost director al şcoalei primare, locotenent în
Armata Română, din care a dezertat la data cedării Basarabiei,
care tot timpul a dus o politică contra intereselor statului,
afirmându-se chiar că el a fost comunist vechiu şi a fost plătit
pentru propaganda comunistă, ceea ce l-a ajutat să-şi realizeze
averi şi imobile fantastice în acest sat şi în oraşul Soroca.
Acest fost educator şi luminător al poporului basarabean, la
prezentarea în comună după dezertare din armata română, s-a
pronunţat în adunările obşteşti că-i pare rău că nu a venit mai
curând pentru a spânzura de stâlpul pavilionului străjeresc pe
bărbosul de preot care se refugiase şi pe învăţătorul Dumitru
Enăchescu, rămânând a-şi revărsa toată mânia asupra tatălui
meu sub pretext că ar fi bun român, prieten al preotului, slujitor
al Sfintei Biserici, sprijinitor al stilului nou şi ca având pe noi, fiii
lui în România, ceea ce a făcut ca aliat cu presedateliu (primarul
comunei de atunci - n.n.), Vasile Popereşni să ajungă a căpăta
satisfacţie de la autorităţile sovietice, deportându-i, iar ei, drept
pedeapsă, pentru toate cele făcute, primul Niculai Pasecinic, este
astăzi liber, continuându-şi propaganda comunistă. Oare acest
om, comunist şi autorul principal la deportarea părinţilor mei şi
al altor familii care se dovedise a fi buni români, poate fi liber
astăzi pentru a duce şi mai departe propaganda comunistă? Cred
că nu. La fel, cred că ar trebui sancţionat şi fostul presedateli
Vasile Popereşni, care mână-n mână cu acest director de şcoală
a terorizat locuitorii buni români şi contribuit la deportarea lor,
precum şi la batjocorirea locaşului de închinăciune.
2 noiembrie 1941.
Semnătura”.

Note:
1 Un caz reprezentativ este al lui Anatolie Surdu, a cărui soţie scria: „Pe data de 23 octombrie 1940 am primit o carte poştală de la serviciul secret N.K.V.D. că soţul meu a fost condamnat la 10 ani închisoare şi că acest proces s-a judecat în secret după ora 24, fiind de mare interes. Pe urmă am mai auzit că a fost dus cu vagonul peste Nistru şi de atunci nu mai am nici o veste de la dânsul”. Vezi Organizaţia teroristă Schinoasa, Chişinău, Arhiva Naţională a Republicii Moldova (în continuare vom cita A.N.R.M.), Fond. 680, i.1, dosar 4.107, fila 16.
2 „Subsemnata, Danilescu Zinaida, de 45 ani, româncă, de profesie casnică, căsătorită, domiciliul în strada Alexandru cel Bun 23, declar că soţul meu, Danilescu Nicolae a fost deportat în ziua de 29 iulie 1940 şi până în prezent nu ştie nimeni unde se află”. Vezi ANRM, F. 680, i. 1, d. 3.854, f. 14.
3 Elena Postică, „Deputaţii Sfatului Ţării represaţi în 1940, în “Cugetul”, martie, 1998, p. 92.
4 Situaţia din Basarabia după ocuparea ei de către sovietici 1940, 28 iunie, obţinute de la repatriaţii români, A.N.R.M., F. 706, i.2, d. 12, p. 2, f. 209.
5 A.N.R.M., F. 680, i. 1, d. 4127, f. 123-124

 

 

 

 

 

 

SEO

SEO Radar

 

ClickLink.ro Inscrie-te in TOP !