Caldura mare, simtim ca ni se inmoaie asfaltul sub pantofi. In vama ucraineana nu exista nici bufet, nici chiosc, nici automat pentra apa sau cafea, absolut nimic. Soarele dogoreste tot mai tare, atmosfera e sufocanta iar oboseala incepe sa-si spuna si ea cuvantul. Mergem iar la ucraineni pentru explicatii. Ei incep sa tipe tla noi intr-un amestec de ucraineana si moldoveneasca stricata: "daca nu stati cuminti in aftobuz o sa-i chemam pe cei de la SBU pentru control fizic si vor desface si aftobuzul in bucati si veti mai sta inca patru ore si o sa dati si declaratii scrise (in ucraineana deoarece formularele nu erau traduse)
 

ARTICOLE


Sfinţire cu peripeţii la Hagi Curda

articol preluat de pe:
taranoastraromania.eu

(Reportaj de Razboi Rece in sudul Basarabiei)

Pe data de 15.07.2011 la ora 23:30 trei autocare s-au aliniat in fata hotelului Intercontinental din Bucuresti. Doua Dintre acestea erau ale D.R.P. M-am suit in cel de-al treilea autocar la invitatia lui George Simion, liderul "Noilor Golani",impreuna cu amoicul Edi care se ocupa de partea tehnica la blogul si la site-ul meu si pe care l-am rugat sa faca cat mai multe fotografii. Autocarul nostru a plecat primul la ora 23:40 si pe la ora 4:00 am sosit la Galati. Am trecut frontiera in R. Moldova pe la Giurgiulesti si dupa ciraca un kilometru am ajuns la frontiera Moldo-Ucraineana la punctul de frontiera Reni in jurul orei 6:00. Eram primul autocar sosit si vama ucraineana era aproape pustie la aceea ora. La cateva minute in urma noastra a mai sosit un microbuz pe care scria "PRESA" si in care se aflau majoritatea jurnalistilor romani, cu exceptia catorva care au calatorit in autocarul nostru. Politistii de frontiera ucraineni ne-au intrtebat unde mergem iar George Simion le-a spus direct ca mergem la sfintirea bisericii romanesti din Camasovca. Ne-au mai intrebat daca avem bagaje iar noi am raspuns negativ. Ne-au abandonat acolo si au plecat ofuscat cu caschetele lor uriase-model URSS anii '50-'60. Cand mai treceau cu treaba spre vre un tir sau autocar ucrainean se uitau la noi ca prin sticla, devenisem invizibili. Dupa vreo doua ore de asteptare ne pierdem rabdarea si cerem explicatii. Ucrainenii ne raspund senini ca "nu ne pot lucra pasapoartele pentru ca nu au curent electric". Adica vezi-Doamne ei ar fi vrut dar factori externi, independenti de vointa lor ii impiedica sa-si faca datoria. Intre timp apare sii o masina a Consulatului Roman de la Odesa. Functionarul consular a inceput sa se agite si sa intervina ca sa plece microbuzul cu ziaristi dar chestia asta i-a intaratat si mai rau pe ucraineni. Intre timp noi am discutat cu vamesii moldoveni. Jumatate din cladirea de la punctul de frontiera Reni apartine ucrainei iar cealalta jumatate R. Moldova. Vamesii moldoveni dezmint diversiunea cu pana de curent si ne informeaza ca la ei curentul nu este oprit. S-a facut ora zece. Autocarul nostru nu are aer conditionat iar ventilatia nu face fata valului de caldura. Coboram din autocar si analizam situatia la o tigara. Ii urmarim pe ucraineni cu privirea si le pandim miscarile dar ramanem in continuare invizibili pentru ei. Caldura mare, simtim ca ni se inmoaie asfaltul sub pantofi. In vama ucraineana nu exista nici bufet, nici chiosc, nici automat pentra apa sau cafea, absolut nimic. Soarele dogoreste tot mai tare, atmosfera e sufocanta iar oboseala incepe sa-si spuna si ea cuvantul. Mergem iar la ucraineni pentru explicatii. Ei incep sa tipe tla noi intr-un amestec de ucraineana si moldoveneasca stricata: "daca nu stati cuminti in aftobuz o sa-i chemam pe cei de la SBU pentru control fizic si vor desface si aftobuzul in bucati si veti mai sta inca patru ore si o sa dati si declaratii scrise (in ucraineana deoarece formularele nu erau traduse). Apoi isi varsa focul pe ziaristii romani din microbuz. Doi jurnalisti, Simona Lazar de la Jurnalul National si sotul ei Valentin Tigau-ziarist la Radio Romania sunt dati jos din microbuz si declarati indezirabili.
Cei doi "infractori" sunt acuzati ca 
au mai trecut pe aici in anul 2009 si au scris niste reportaje despre conditiile in care traiesc comunitatile romanesti din sudul Basarabiei. Sunt condusi pe jos de un politist inarmat "din post in post" ca in vremurile de glorie ale urss si in final predati organelor din R. Moldova. Sa se spele pe cap cu ei. Edy coboara si face poze. Acesta face poze intr-una cu riscul de a ramane cel  putin fara aparatul foto. Soseste si autocarul DRP. Toata lumea este agitata. Slujba de sfintire a inceput la ora 10:00. Este ora 11:00. Suntem de la 6:00 in vama. Caldura e naucitoare. Ce au de gand paganii astia cu noi? Trimit sms-uri in tara si explic toata situatia. Toti jurnalistii romani se agita si suna in tara pe la agentiile de presa. In sfarsit ni se comunica faptul ca Antena 3 si Realitatea Tv relateaza pe larg situatia noastra. Suntem peste o suta de romani blocati in vama ucraineana. Oboseala si caldura ne coplesesc. Suntem la un pas de revolta. Numai bunul Dumnezeu ne intareste. In sfarsit, pe la 11:40 ni se da unda verde sa plecam. Batranul nostru autocar pleaca i tromba. Dupa cinci kilometri ajungem in orasul Reni care este o comuna mai mare cu multe case si cinci blocuri cu patru etaje. Singurele cladiri mai importante fiind Militia si Consiliul Local adica Primaria, ambele construite in stil stalinist. Ghidul nostru devine o fata nascuta in regiune si pe care, din motive lesne de inteles o voi numi Ana. Ea a studiat la Bucuresti unde mai apoi s-a si angajat. A fost permanent hartuita de SBU, atat ea cat si parintii ei in scopul recrutarii pentru a da informatii despre Romania. In cele din urma si parintii ei au plecat definitiv si sunt la munca in Europa de Vest. Se intorc doar o data pe an in locurile natale si abia atunci se reuneste familia. Trecem prin Cartal-azi Orlovca apoi prin Satul Nou, Barta, Plevnic. Ana ne spune ca toate sunt sate romanesti ca si Anadol, etc. Doar in Bolboaca sunt gagauzi iar in Nagornoie traiesc bulgari. Ana zice ca tot raionul Reni e dominat de comunele romanesti. Nu cunoaste procentele. Apoi ne povesteste despre o romanca nascuta in Cartal azi Orlovca. Se numeste Eugenia Cojocaru si scrie si azi poeme deosebite "in dulsele grai moldovinesc". Este casatorita cu un roman din comuna Barta unde traieste. Peisaje pe care le traversam sunt de basm. Ses cat vezi cu ochii. Suprafete uriase cultivate gospodareste cu rapita, grau, porumb, floarea-soarelui dar si vita de vie. In schimb drumurile sunt incredibil de proaste, brazdate de adevarate transee. Cand le vezi ai impresia ca un razboi s-a incheiat  aici chiar ieri. Soselele arata ca dupa bombardament. Localnicii merg cu batranele lor Lada pe un drum de pamant paralel cu soseaua. Autocarul nostru inoata cu greu pe soseaua impracticabila si abia inaintam cu 20-30 km pe ora. Este trecut de 13:30 si ajungem insfarsit la Izmail. Orasul este foarte frumos, probabil unic in Europa prin melanjul de stiluri arhitechonice. Dar casele din orasul vechi, unele adevarate bijuterii arhitectonice sunt nerenovate, asa cum au ramas de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Rusii au construit doar niste blocuri la marginea orasului si au trantit o statuie sinistra a lui Lenin in centru care se holbeaza si azi schizofrenic la trecatori. Ucrainenii au pastrat-o in continuare. Singurele cladiri renovate la Izmail sunt bisericile ucrainene. Orasul are o pozitie privilegiata fiind situat chiar pe malul Dunarii iar intrarile sunt strajuite de paduri mari de foioase-adevaratii plamani ai orasului. Iesim din Izmail. Mai avem de parcurs 38 de km. pana la Hagi Curda unde s-a sfintit biserica romaneasca. E trecut de ora 14:00. Sfintirea bisericii s-a terminat de mult dar surprizele ucrainenilor, nu! Doua autoturisme vin din directia opusa si se opresc in fata autocarului nostru. Am oprit si noi. In cele doua masini sunt cativa romani care se intorceau de la slujba de sfintire printe care si Dl. Nicu Popa si Dl. Mihai Nicolae, doi functionari ai Consulatului Romaniei si altii. Mihai Nicolae ne spune: "Au venit doi ofiteri in uniforma care ne-au spus sa nu mai asteptam ca autocarele cu romani s-au intors din vama si au plecat in Romania". La intoarcerea in tara pe 18.07.2011 am discutat telefonic si cu Dl. Nicu Popa care mi-a confirmat faptele si m-a indemnat sa relatez despre aceasta diversiune lansata de ucraineni. In fine pe la 15:30 ajungem la Hagi Curda-azi Camasovca. "Noii Golani" scot cele trei drapele romanesti pe care le-au adus iar eu pregatesc sacosa cu cele trei carti si cele trei reviste"Historia" din Iunie 2011 cu Maresalul Antonescu pe coperta. Autocarele opresc la zece metri de biserica. Dam sa coboram si avem un soc. In fata bisericii este masata o companie de militieni ucraineni inarmati, jeep-uri ale militiei iar in lateral trupe speciale anti-teroriste cu casti de razboi si veste antiglont. Inghetam si privim nauciti la desfasurarea de forte. Noii Golani strang repede drapelele si le ascund in graba. Eu ascund sacosa cu carti intr-un rucsacel. Coboram. Biserica are o curte mare cu doua intrari. In fata uneia dintre intrari ne intampina Dna. Consul Cerasela Nicolas impreuna cu Dl. Cristi Dumitru-director in MAE. Dna. Consul povesteste ca dimineata au fost aduse aici autocare cu cazaci: "aveau bate, bannere mari si ne huiduiau. Eu am chemat militia. Apoi cazacii au plecat dar militienii au ramas. Haideti mai bine in curte ca uite au inceput sa ne filmeze pe fata, fara nicio jena." Intram toti in curte la adapostul gardurilor inalte. Militienii scosesera doua camere si ne filmau in timp ce vorbeam cu Dna. Consul si cu localnicii. Localnicii aveau multe sa ne spuna si ne faceau semn sa ne adunam in spatele bisericii unde nu bateau camerele de filmat ale militienilor. Ucraina a ramas un stat politist, stalinist cu reactii paranoice si schizofrenice cand vine vorba de romani care doresc sa ia contact cu comunitatile romanesti de acolo. Intram in biserica si ne miruieste pe rand Parintele Constantin adus de la Buzau pentru Sfintire. Ne povesteste ca la ceremonie a participat si Mitropolitul Roman al Basarabiei. Din R. Moldova a sosit si ansamblul "Joc Romanesc" in frumoasele costume populare dar si ei cu mare intarziere, dupa reteta clasica.
Facem si cate o mica donatie in lei pentru ca nu avem grivne. Biserica este frumoasa, mare si inalta cat o mitropolie. Zugraveala din interior e deosebita iar turlele aurite ii confera maretie si prestanta. In curtea larga, la adapostul corturilor se intind mese lungi cu bunatati: sarmalute care s-au racit, chiftelute, carnaciori, peste fript si afumat, vin rosu si apa minerala pentru toata lumea.
Il caut pe Mos Vasile, epitropul, recomandat de toti ca fiind sufletul constructiei acestei mandre ctitorii. Il consider cel mai de incredere si ii donez cartile si revistele. Cand vede poza Maresalului, o saruta de trei ori ca pe sfintele icoane si pentru o clipa am zarit o lacrima in ochii lui. Apoi se invioreaza, ma ia de brat si ma pofteste intr-o camera ferita de privirile si de camerele de filmat ale militiei ucrainene. Aici facem cunostinta cu istoricul Ion Varta din Chisinau, cu cei trei preoti care au slujit la Sfintire, cu preimarul din Hagi Curda si fostul primar din comuna Babele, unde s-a nascut Maresalul Alexandru Averescu si actualul Secretar de Stat din MAE Eugen Tomac. Mai este prezent si un om de afaceri roman din Izmail pe care-l voi numi in continuare Petre. Ne este prezentat Parintele Nicasor Asargiu, expulzat din ucraina timp de cinci ani sub acuzatia de spionaj in favoarea romaniei si Parintele Anatolie, localnic, arestat si el de mai multe ori de-a lungul timpului de catre SBU. Ii intreb ce crime au facut impotriva Ucrainei. Parintele Nicasor Asargiu, roscat si cu ochelari raspunde rar: "Am tinut slujba in limba romana. Aici oricine indrazneste sa tina slujba in romana sau bulgara, ca sunt mai incolo niste sate de bulgari cu biserici bulgaresti, este arestat de SBU, acuzat de destabilizare si ca unel;teste impotriva securitatii nationale a Ucrainei". Parintele Anatolie are parul si barba albite  de povara anilor si a greutatilor si ne povesteste in graiul sau moldovenesc: "Biserica de aici a fost daramata de sovietici cu buldozerele in 1979. Dar Mos Vasile nu s-a lasat si uite in sfarsit avem o mandrete de biserica noua. Mos Vasile a pus la bataie terenul sau, romanii din America o parte din bani prin Dl. Nicu Popa iar DRP-ul trei sferturi din bani ca sa reusim terminarea acestei frumoase biserici". Cei doi primari povestesc despre ucrainizarea fortata a populatiei romanesti din Bugeac si despre mistificarea statisticilor de catre autoritatile ucrainene: "Sunt peste doua sute de mii de romania aici in Bugeac dar ucraineni recunosc doar o suta patruzeci de mii drept moldoveni si doar cateva mii drept romani". Primarul din Babele ne relateaza ca nu mai exista acolo casa in care s-a nascut Maresalul Alexandru Averescu. A fost daramata de sovietici. De doi ani face investigatii sprijinit de romanii din Izmail si in sfarsit de doua saptamani a descoperit vila cu etaj si curte din oras care a apartinut Maresalului in perioada interbelica. Ironia sortii, strada poarta azi numele unui revolutionar bolsevic! Primarul spera sa vina la Sfintire si Secretarul de Stat Eugen Tomac: "Poate gasim bani sa o cumparam si sa o facem casa memoriala sau muzeu". Istoricul Varta Ion declara cca asta este o descoperire istorica senzationala. Eu fac o scurta incursiune in istoria Bugeacului incepand de la restituirea acestuia Romaniei de catre Franta prin Tratatul de Pace de la Paris din 1856 care a pecetluit Razboiul Crimeei. Istoricul Ion Varta concluzioneaza ca si eu sun profesor de isorie si lauda scoala de istorie romaneasca. Pe la 17:30 George Simion suna adunarea. II spun ca eu si Edy plecam cu Petre si stabilim locul de intalnire la Izmail. Plecam spre Izmail cu masina lui Petre. In comuna urmatoare petre ne arata o biserica mica dar cocheta construita pe cheltuiala unui medic roman din acea comuna. Ajungem in Izmail si vizitam orasul: Cladiri superbe in orasul vechi in stil Reniassence, Baroc Roccoco, Neoclasic Romanesc, Grecesc, Turcesc, etc. Pacat ca nu sunt renovate. Edy face mereu poze. Ajungem pe faleza de pe malul Dunarii. Ce frumoasa e Dunarea noastra! Ce frumos si verde se vede malul romanesc! Ce frumoasa e faleza! Petre ne spune:' Ambii mei parinti sunt nascuti in Romania Mare! Pe atunci ambele maluri erau romanesti!" Oftam: " Ei, cine stie? Poate ca totusi intr-o buna zi..." Ne asezam sa bem un suc la o terasa cocheta, chiar pe faleza. La masa vecina stau doi tineri moldoveni: unul e de aici din Bugeac iar celalalt e din R. Moldova si lucreaza la Cahul pe linie de cultura. Facem schimb de carti de vizita dar la dau si adresa blogului si a site-ului meu. Aflu de la ei ca in raionul Reni 75% din localnici sunt romani, in raionul Izmail cam 50% sunt romani iar in raionul Bolgrad am pierdut majoritatea datorita colonizarilor facute de ucraineni si a dislocarilor romanilor bastinasi. Ii vad pe tinerii moldoveni destul de stresati si ii invit la Bucuresti la o discutie mai relaxata. Moldoveanul din Izmail relateaza ca romanii din Romania ajung foarte rar pe acolo si ca autoritatile ucrainene fac tot posibilul sa-i tina pe romanii din Bugeac cat mai izolati si le inoculeaza permanent ideea ca de fapt ei sunt moldoveni si nu romanii. Plecam. Pe drum petre ne canta melodii vechi romanesti: "Ionel, Ionelule", Du-m-acasa mai tramvai", etc. Ne dau lacrimile de emotie. Ajungem la intalnirea cu autocarul. Mai facem un mic tur si admiram pentru ultima oara "Catedrala Sobor" cu formele ei voluptoase si neconventionale. Pe la ora 200:00 plecam spre casa. Admiram apusul de soare care incendiaza apele uriasului lac Ialpug. Pe la miezul noptii trecem de frontiera ucraineana. Un tanar basarabean care statea in spatel;e nostru isi zice in barba dar destul de tare ca sa-l auzim: "Grijania mamii lor!" Pe la ora 1:15 reusim sa intram in Romania si in sfarsit pe 17.07.2011 la ora 06:30 ajungem inapoi de unde am plecat, in fata H. Intercontinental, obositi si vai de capul nostru. 
"A fost greu dar a fost frumos" imi spune Edy la despartire. O excursie-maraton de trei zeci si unu de ore cu mult stres, oboseala dar si multa adrenalina. In ciuda sabotajelor si a diversiunilor de tot felul ale ucrainenilor misiunea noastra a fost dusa la bun sfarsit. Cu toate piedicile am reusit sa luam contact cu comunitatile de romani din Bugeac care s-au bucurat sincer sa ne vada si sa ne spuna pe romaneste durerea lor si chinurile pe care sunt obligati sa le indure din cauza ocupatiei ucrainene.
Povestesc totul acasa cu lux de amanunte si ne uitam toata familia la poze. Baiatul meu de zece ani ma priveste grav si intreaba: "Da' noi de ce nu ne ducem cu tancurile sa-i salvam pe romanii aia si sa ne luam toata Basarabia inapoi?"
Nevasta-mea este o moldoveanca din Focsani si ii dau lacrimile. Eu strang din dinti si incerc sa ma tin tare. Tatal meu, era sublocotenent de aviatie si incepand cu 22 iunie 1941 a zburat pe I.A.R-urile noastre de vanatoare: IAR-80 si mai apoi IAR-81. A murit in 2007 la aproape 87 de ani. Cand povestea despre bataliile cu bolsevicii si despre "Razboiul nostru sfant din Rasarit pentru dezrobirea Basarabiei si Bucovinei" obisnuia sa recite si doua strofe dintr-un poem uitat. Le transcriu inloc de epilog: 

"Te-au vandut orbii ciocoi
  Dar te-om lua inapoi
  In alba ta haina.
  Si prin granitele sparte
  Peste steagurile straine
  Vom tasni si din moarte,
Neam romanesc, pentru tine"
In sfaturi de taina ...

Un articol de Dacian Dumitrescu.

sursa:
> taranoastraromania

----------------------------------------------------------------

 

 

 

 

 

SEO

SEO Radar

 

ClickLink.ro Inscrie-te in TOP !